De obicei nu.Rareori da.Întotdeauna datat.

Ce e asta, de fapt

Orice screener de pe internet îți ordonează douăzeci de mii de companii după orice indicator vrei. Nu asta e partea grea și nici nu ajută: o listă ordonată cu douăzeci de mii de nume tot o listă cu douăzeci de mii de nume e. Partea grea e să arunci aproape tot și apoi să stai o săptămână pe ce a rămas.

Filtre. Treizeci de criterii de la Graham, Buffett și Lynch trec peste tot universul — prețul față de profit și de valoarea contabilă, datoria, randamentul capitalului, marjele, cât dețin cei din interior, diluția, cât de simplă e povestea. Majoritatea companiilor pică la mai multe. Respingerea e rezultatul.

Treizeci de criterii. Supraviețuitorii sunt punctați pe fișa completă Graham, Buffett și Lynch — zece criterii fiecare, cu ponderi unu, doi și trei — și primesc o primă valoare intrinsecă de lucru. Ciorna aia nu e răspunsul; e reperul față de care se verifică apoi analiza.

Interval de evaluare. Mai multe modele DCF triangulate între ele, apoi o simulare Monte Carlo care reia totul de mii de ori, cu ipotezele trase din distribuții. Rezultatul e un interval și o formă, niciodată un preț unic.

Evaluare de profunzime. Ce trece de interval se citește pe bune: raportările, notele pe segmente, fluxul de numerar rând cu rând, secțiunea de remunerare. Fiecare raport se termină cu teza într-o propoziție și cu lista lucrurilor care ar dovedi-o greșită — scrise înainte de verdict, nu după. Ăsta e pasul lent, și motivul pentru care există cei patru dinaintea lui.

Citește tu raportul trimestrial. Opțional, dar puternic recomandat. Deschide ultima raportare și citește-o înainte să acționezi pe ceva de aici. Un scor e un rezumat, iar un rezumat nu e înțelegere: rostul întregului exercițiu e să deții o afacere pe care o poți urmări. Dacă industria tot nu-ți spune nimic după un trimestru citit, ăsta e tot un răspuns — nu e compania ta, indiferent ce zice scorul.

De ce câteva sute de nume, nu douăzeci de mii

Fiindcă un singur om nu poate citi la nesfârșit, iar cititul e metoda. Fiecare companie de aici a fost luată în evidență dintr-un motiv, punctată pe aceleași treizeci de criterii și repunctată când s-au schimbat raportările. Un univers pe care îl ții în cap valorează mai mult decât unul pe care doar îl sortezi. Dacă lipsește o companie care te interesează, pagina ei o să spună de ce.

Bursa de la București

Douăzeci și unu de emitenți de la BVB sunt tratați exact ca restul universului: aceleași criterii, aceleași modele, același raport. Nu știm pe nimeni altcineva care să publice analiză de profunzime pe nume de la București în formatul ăsta — nici în română, nici în engleză. Rapoartele lor sunt scrise în română, în original, și rămân așa.

Gratuit și, mai târziu, plătit

Gratuit, permanent: tot universul cu verdicte și benzi de scor, teza într-o propoziție, riscurile principale, ce ar schimba verdictul, forma intervalului de evaluare, primul capitol din fiecare raport, metodologia și istoricul pe douăsprezece luni. Cinci companii pe săptămână au totul deschis; una pe săptămână are metoda arătată cap-coadă.

Plătit, mai târziu: scorul exact din spatele benzii, valoarea intrinsecă și marja de siguranță, probabilitățile și percentilele simulate, ipotezele de evaluare și restul fiecărui raport, din ziua în care e scris.

Despre istoric

Nu există încă unul care să merite numele. Fiecare verdict e datat și păstrat, iar istoricul pe douăsprezece luni e publicat integral — și nu arată niciun avantaj demonstrabil față de universul din care a fost extras, pe un orizont mult prea scurt ca să dovedească ceva într-un sens sau altul. Scrie exact așa pe pagina de istoric și rămâne acolo până când datele spun altceva.